Apasa shi imprima documentul
 
14.09.2010
FAVORIŢII ÎN AŞTEPTAREA CAMPIONATULUI NAŢIONAL

 

Favoriţi
Simplu
“–45”

 

Jivelco D.

Minasian S.

Iampolschi V.

Malîşco A.

         

Favoriţi
Simplu
 “45+”

 

Dodu V.

Cuzneţov I.

Guţu S.

Ştepu S.

AVTM se află în prezent în toiul pregătirlor către competiţia majoră a anului –  Campionatul naţional al amatorilor şi veteranilor – ajuns la ediţia a XVIII-ea.  La fel şi principalii favoriţi. AVTMinfo a operat o identificare a principalilor 4 favoriţi în cele 2 categorii de vîrstă, luînd în calcul recentele rezultate înregistrate, clasamentul la zi, dar şi rezultatele de la Campionatele naţionale precendente. Disputa se anunţă a fi extrem de interesantă şi multaşteptată, iar, din cîte sîntem informaţi, toţi favoriţii principali se află în formă bună. Intriga se anunţă şi mai palpitantă din perspectiva participării, ]n premieră, a unor jucători invitaţi din România şi Ucraina.

Campionatul naţional este planificat pentru intervalul 23-26 septembrie pe terenurile de zgură ale Clubului de Tenis „Locomotiva-777”, partenerul oficial al AVTM pentru cadrul competiţional al amatorilor şi veteranilor tenisului (a se vedea Regulamentul în rubrica respectiva).

După cum obişnuim, vom da în continuare principalele rezultate ale turneelor AVTM din acest an, precum şi palmaresul internaţional al jucătorilor din Moldova înainte de Campionatul naţional.

Cîştigătorii turneelor de simplu ale avtm 

MAI 07-09

Turneul de simplu “AVTM-1” 

Simplu ”-45”                                                 Simplu ”45+”

1. Samvel MINASIAN                                   1. Veaceslav Dodu
2. Andrei Gramatin                                        2. Vladimir Petcov

IUN
11-13

 

Turneul de simplu “AVTM-2”

Simplu ”-45”                                                   Simplu ”45+”

1. Denis JIVELCO                                         1. Slavian GUŢU
2. Andrei Gramatin                                        2. Veaceslav Dodu

AUG
06-08

Turneul de simplu “AVTM-3”  

Simplu ”-45” Simplu ”45+”
1. Denis JIVELCO
2. Samvel Minasian  

Proba iniţială de Simplu “50+” nu s-a ţinut din cauza numărului mic de jucători înscrişi.   Avîndu-se în vedere acest fapt, conducerea AVTM a decis  revenirea la categoriile de vîrstă Simplu “-45” şi Simplu “45+”.

 

Succesele internaţionale ale veteranilor din Moldova (ianuarie-august 2010)

De la începutul anului curent jucătorii amatori şi veterani din Moldova au înregistrat o serie de succese peste hotarele ţării în cadrul a 5 turnee din România şi Ucraina, cucerind 6 medalii (1 – aur, 2 – argint, 3 – bronz):  

Medalii de aur – 1:

Veaceslav Dodu (Simplu 55+, Suceava, România)

Medalii de argint – 2:

Veaceslav Dodu (Simplu 55+, Galaţi, România)
Alexandr Malîşco (Simplu 35+, Iliciovsk, Ucraina)

Medalii de bronz – 3:

Slavian Guţu (Dublu 50+, Galaţi, România)
Igor Sergheev (Dublu 50+, Odessa, Ucraina)
Denis Jivelco (Simplu 35+, Iliciovsk, Ucraina)

 

 Serviciul AVTMinfo
contact@avtm.md

 

 

Copyright © 2024 Asociaţia Veteranilor şi Amatorilor de Tenis din Moldova(www.avtm.md).
Toate Drepturile Rezervate.